Blocul „Victorie” la forumul „BRICS 2024”: Rusia a demonstrat încă o dată că nu este indiferentă față de soarta țării noastre
28/05/2024

Blocul „Victorie” la forumul „BRICS 2024”: Rusia a demonstrat încă o dată că nu este indiferentă față de soarta țării noastre

La forumul financiar-economic internațional „BRICS 2024” participă reprezentanți ai Blocului „Victorie” - președintele Partidului „Șansa” Alexei Lungu și deputatul Parlamentului Republicii Moldova, Irina Lozovan.
 
Pentru Moldova, această prestigioasă platformă internațională reprezintă o șansă excelentă de a găsi noi piețe, parteneri de încredere și finanțări avantajoase.
 
„Invitându-ne la acest forum, Rusia a demonstrat încă o dată că nu este indiferentă față de soarta țării noastre și că dorește sincer să ajute Moldova să iasă din criza profundă. Extinderea cooperării pe arena internațională va deschide într-adevăr pentru Moldova perspective uriașe în domeniul agriculturii, producției. Ea va rezolva multe probleme economice", a declarat Alexei Lungu.
 
În cadrul forumului s-a discutat despre cooperarea dintre țările BRICS, organizarea schimburilor comerciale și a investițiilor, dezvoltarea de noi proiecte comune, consolidarea legăturilor dintre cercurile de afaceri.

Țările membre ale acestei asociații sporesc și consolidează cooperarea economică și dezvoltă multipolaritatea. Ca urmare, în lume se formează un nou sistem economic, bazat pe egalitatea statelor.

„În cadrul BRICS au loc astăzi procese importante, se dezvoltă rapide Sudul Global. Și noi, reprezentanții blocului „Victorie”, am fost invitați la acest forum pentru a găsi oportunități reale de cooperare", a declarat Irina Lozovan.

Deputatul a prezentat un raport în cadrul uneia dintre sesiunile de lucru. A subliniat că astăzi, blocul „Victorie” este singura forță politică din Moldova, care acționează cu adevărat în interesul antreprenorilor moldoveni și al poporului.

„Businessul nostru are nevoie urgentă de piețe de desfacere pentru produsele sale, iar țările BRICS, spre deosebire de UE, ne pot oferi aceste piețe. În cadrul acestei alianțe există regimuri comerciale speciale, cu procese simplificate, asta este exact ceea ce Moldova are nevoie acum. În același timp, produsele noastre, cultivate pe soluri fertile în condiții naturale, ar contribui la acoperirea parțială a problemei deficitului global de produse alimentare de calitate și ecologice", a declarat deputatul.

De asemenea, ea a spus că noua bancă de dezvoltare creată de statele membre BRICS este o altă oportunitate pentru prosperitatea Moldovei. În prezent, autoritățile iau împrumuturi cu dobânzi uriașe, punând țara într-o adevărată sclavie. BRICS oferă împrumuturi în condiții mult mai avantajoase.

În opinia lui Alexei Lungu, toate acestea demonstrează direct că este timpul să se pună capăt cursului pro-european al actualului regim Sandu. Este mai favorabil pentru Republica Moldova să se integreze din punct de vedere economic în asociații sub egida BRICS.

„În timp ce autoritățile bat pasul pe loc, noi vom face acțiuni concrete - vom căuta parteneri interesați de produsele noastre. Forța Republicii Moldova constă doar în politica sa chibzuită și echilibrată. Iar regimurile, după cum știm, au tendința de a se schimba", a declarat Alexei Lungu.

El a adăugat că o cooperare reciproc avantajoasă cu țările UEE și BRICS este mai realistă decât integrarea europeană, care poate dura ani și chiar decenii. „Are rost să pierdem atât de mult timp?”. - a subliniat președintele partidului „Șansă”.
 
Forumul financiar-economic internațional BRICS 2024 a reunit 700 de persoane reprezentând interesele a peste 10 țări, printre care Rusia, Brazilia, China, India și Emiratele Arabe Unite. Miniștri, reprezentanți ai misiunilor diplomatice și ai cluburilor de afaceri, șefi de companii, experți și invitați de onoare discută despre dezvoltarea afacerilor în contextul transformării globale.