Fracțiunea partidului
28/03/2024

Fracțiunea partidului "ȘOR" a cerut ca Parlamentul să audieze rapoartele OSCE și Consiliului Europei privind mass-media din Moldova, însă deputații PAS nu au susținut această propunere

Deputatul fracțiunii partidului „ȘOR” Reghina Apostolova a cerut în cadrul ședinței parlamentului audierea președintelui Consiliului Audiovizualului și membrilor Consiliului de observatori al companiei publice Teleradio-Moldova în legătură cu rapoartele OSCE și Consiliului Europei cu privire la mass-media din Republica Moldova.

Parlamentara a subliniat că în aceste rapoarte este remarcată politizarea organelor responsabile de controlul mass-media. Asta duce la cenzură, închiderea televiziunilor și încălcarea drepturilor fundamentale ale omului. Însă, așa cum era de așteptat, deputații PAS nu au susținut propunerea deputatului.

"Vedem că Maia Sandu își continuă lupta împotriva libertății de exprimare în Moldova, iar ultima manifestare a acestei tendințe a fost "suspendarea" activității Canal 5, la scurt timp după ce un corespondent al acestui post i-a pus întrebări incomode președintelui în cadrul unei conferințe de presă", a declarat Reghina Apostolova.

În loc să răspundă la întrebările despre licitația de la aeroport și despre petrecerea sa, Maia Sandu a decis să blocheze mass-media. Această acțiune generează îngrijorări serioase cu privire la viitorul libertății de exprimare în țară.

Reghina Apostolova a reamintit că "suspendarea" activității posturilor de televiziune este o practică bine cunoscută și experimentată de autorități. Regimul aflat la putere a retras licențele a 12 instituții media în acest mod.

"Suntem convinși că Moldova, ca stat democratic, trebuie să respecte principiile libertății de exprimare și libertății presei. Acestea sunt valori fundamentale care garantează dreptul cetățenilor de a primi informații independente și permit jurnaliștilor să reflecte liber evenimentele importante. Însă acțiunile Maiei Sandu trezesc îngrijorări serioase cu privire la viitorul libertății de exprimare în țara noastră", a adăugat Reghina Apostolova.

Numai un dialog deschis și o presă liberă pot contribui la dezvoltarea democrației. Este important ca cetățenii să aibă acces deplin la informații libere și să-și poată forma propriul punct de vedere independent, a declarat deputatul fracțiunii partidului "ȘOR".