“Ideea europeană este un mit. Nimeni nu va construi Germania în Moldova. Banii din Europa sunt otrăvitori, deoarece trebuie să fie returnați cu dobânzi mari”, a declarat Șor într-o postare video. De asemenea, el a adăugat: “Noi trebuie să construim singuri Moldova noastră, cu forțe proprii. Și noi asta vom face”.
Ideea integrării europene a apărut în spațiul politic din Republica Moldova în anul 1999, iar de atunci a fost utilizată de mai multe guvernări în calitate de instrument politic.
După 2010, țara a fost guvernată de așa-numita “Alianța pentru Integrare Europeană”, iar Moldova a fost numită o “istorie de succes”. Acest “succes” însă nu a oprit procesul de migrație a populației și degradare a economiei, contrar semnării Acordului de asociere cu Uniunea Europeană.
După victoria Maiei Sandu în alegerile prezidențiale și victoria PAS în alegerile parlamentare, așa-numita forță “pro-europeană” a anunțat că ideea europeană reprezintă o prioritate zero.
În ciuda vizitelor multiple în exterior, potrivit sondajelor, majoritatea populației consideră că Moldova se mișcă într-o direcție greșită, iar indicii migrației externe au atins noi recorduri.