Avocații lui Ilan Șor cer Marii Britanii, SUA și Canadei să prezinte dovezi cu privire la acuzațiile aduse blocului „Victorie”
18/06/2024

Avocații lui Ilan Șor cer Marii Britanii, SUA și Canadei să prezinte dovezi cu privire la acuzațiile aduse blocului „Victorie”

Avocații lui Ilan Șor cer un răspuns din partea Marii Britanii, SUA și Canadei pentru acuzații nefondate la adresa opoziției moldovenești, potrivit unui comunicat de presă publicat pe rețelele sociale ale liderului Blocului „Victorie”.

Echipa de avocați a lui Ilan Șor a înaintat o cerere Regatului Unit, prin care i-a solicitat să-și argumenteze acuzațiile. De asemenea, i-a cerut să prezinte informații despre colaborarea pe acest subiect cu Guvernul moldovean.

“Săptămâna trecută, SUA, Regatul Unit și Canada au emis o declarație comună potrivit căreia Șor și susținătorii săi sunt implicați în ceea ce au numit activități "destabilizatoare" în Moldova.
Această declarație este încă un exemplu al sprijinului acordat de unele țări occidentale guvernului Sandu, care reprimă opoziția moldovenească prin măsuri restrictive ilegale, cum ar fi: interzicerea partidelor, eliminarea candidaților din alegeri precum și închiderea și limitarea libertății presei”, este menționat în comunicatul de presă.

Avocații incriminează statelor semnatare ale declarației că acționează în baza unor informații false, furnizate de guvernul moldovean.

“Prin cererea înaintată Regatului Unit, echipa de avocați își propune să demonstreze deschis că activitatea opoziției moldovenești este în conformitate cu toate principiile democratice de bază”, este precizat în comunicat.

Amintim că avocații au contestat deja în instanță și restricțiile anterioare, inclusiv sancțiunile UE împotriva mai multor personalități ale opoziției moldovenești.

“În prezent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului examinează legalitatea interdicției impuse Partidului ”ȘOR”. Continuăm să apărăm instituțiile democratice ale țării noastre și drepturile poporului nostru de a-și alege liderii și viitorul”, se mai arată în comunicatul de presă.