Ilan Șor: „Acțiunile Meta sunt ilegale și încalcă drepturile politicienilor și organizațiilor de opoziție”
12/06/2024

Ilan Șor: „Acțiunile Meta sunt ilegale și încalcă drepturile politicienilor și organizațiilor de opoziție”

Liderul blocului politic „Victorie”, Ilan Șor, care intenționează să acționeze în instanță platforma Meta după blocarea conturilor politicienilor de opoziție, susține că instanțele din Moldova ar trebui să urmeze exemplul Poloniei, unde organizația pentru drepturile omului SIN a câștigat procesul împotriva companiei lui Zuckerberg.

SIN a mers în judecată după ce în 2018, fără avertisment sau explicații transparente, Facebook a șters conturile grupului polonez pentru drepturile omului, susținând că „a încălcat standardele comunității”. Iar în ianuarie 2019, una dintre paginile de Instagram ale organizației a fost eliminată din motive similare.

În cadrul procesului de judecată, instanța din Polonia a stabilit că acțiunile Meta au fost ilegale și au încălcat drepturile personale ale organizației.

Judecata a obligat Meta să restabilească conținutul și să prezinte scuze publice către SIN pentru blocarea abuzivă a conturilor și grupurilor sale pe Facebook și Instagram.

„Decizia confirmă faptul că platformele de internet nu pot bloca utilizatorii după bunul plac. Instanțele moldovenești ar trebui să urmeze exemplul Poloniei, și să ia atitudine în favoarea libertății de exprimare, deoarece acțiunile Meta sunt ilegale și încalcă din nou drepturile politicienilor și organizațiilor de opoziție”, a declarat Ilan Șor.

Precizăm că Ilan Șor și echipa sa de avocați pregătesc o cerere de chemare în judecată împotriva Meta, după ce compania a suspendat, pe 6 iunie, mai multe conturi de Facebook și Instagram ale reprezentanților opoziției moldovenești. Mai mult, au fost trimise și avertismente utilizatorilor care urmăreau paginile politicienilor vizați de pe rețelele de socializare. Se întâmplă chiar înaintea alegerilor prezidențiale, cruciale pentru Moldova.

Obstrucționarea opoziției și implicarea în treburile interne ale statelor este o practică aplicată frecvent de compania Meta. În 2020, ea a închis conturile președintelui american Donald Trump. În Vietnam, a făcut în mod repetat concesii guvernului autoritar al țării. În India și în mai multe țări africane, Meta a fost acuzată că susține eforturile guvernului de a distruge vocile critice și instituțiile mass-media independente.