Un Hram de neuitat la Orhei: echipa lui Ilan Șor a adus frumusețea și căldura sărbătorii în inima fiecărui participant
11/11/2024

Un Hram de neuitat la Orhei: echipa lui Ilan Șor a adus frumusețea și căldura sărbătorii în inima fiecărui participant

Hramul orașului Orhei a fost sărbătorit într-un mod special, iar festivitatea dedicată Zilei orașului va rămâne pentru mult timp în inimile locuitorilor și oaspeților. Sărbătoarea a început la biserica „Sfântul Dumitru”, unde primarul municipiului, Tatiana Cociu, însoțită de colegii săi, a participat la liturghie. După slujba de la biserică, ea, împreună cu episcopul Siluan, deputați, conducerea raionului, viceprimarii, oficiali, locuitori și oaspeți ai orașului și raionului, a mărșăluit spre piața Vasile Lupu, dând start celebrării a 470 de ani de la fondarea orașului.

În centrul Orheiului, la monumentul lui Vasile Lupu, au fost depuse flori.

Episcopul Siluan a deschis sărbătoarea dedicată Hramului orașului. El a avenit cu un mesaj către orheieni, îndemnând la unitate. 

“În acest an serbăm o frumoasă aniversare, de 470 de ani de la fondarea orașului Orhei. Sfântul ne-a binecuvântat cu un dar deosebit. Felicitări și binecuvântări pentru toți dumneavoastră. Să avem pace în țară, în lume și în sufletele noastre. Să nu uitam că biserica este cea care ne unește pe toți deopotrivă, pentru că avem atâtea lucruri care ne răzlățesc. Măcar aici, în biserică, să ne unim cu toți împreună. Și să nu uităm, că atât timp cât sunteți uniți, mai ușor facem față tuturor provocărilor vremii. La mulți ani, Orhei”, a spus episcopul.

Primarul Orheiului, Tatiana Cociu, a salutat mulțimea și a subliniat eforturile echipei lui Ilan Șor de a organiza o sărbătoare memorabilă.

„La mulți ani, dragi orheieni! Avem un oraș de vis. În ultimii 10 ani, echipa noastră a făcut tot posibilul ca Orheiul să devină un loc minunat, un loc în care dumneavoastră să vreți să trăiți și să vă bucurați de toată această frumusețe! În următorii ani vom continua organizarea hramului în acest mod frumos, precum și să implementăm proiecte de infrastructură și sociale”, a spus primarul.

Primarul de onoare al Orheiului, Ilan Șor, i-a felicitat pe orheieni cu ocazia Zilei orașului printr-un mesaj video, care a fost proiectat pe scena din piața Vasile Lupu.

„Dragi orheieni! Vă felicit cu sărbătoarea Hramului, cu Ziua orașului. Din anul 2015, am reușit să facem multe schimbări în Orhei și să-l transformăm în cel mai frumos oraș din țară. În ultimii 4 ani, ne confruntăm cu dificultăți serioase. Regimul de la putere nu ne permite să lucrăm, ne împiedică să facem investiții, arestează banii destinați dezvoltării orașului. Luptăm cu asta și vom reuși! Orheiul este o parte a sufletului meu și fac pentru el tot ce pot. Sunt convins că vor trece și aceste vremuri și noi vom continua să construim în ritm fulminant cel mai frumos oraș din țară”, a spus Ilan Șor.

Secretarul executiv al Comitetului executiv al blocului politic „Victorie”, deputatul Marina Tauber i-a felicitat la fel de călduros pe orheieni cu ocazia Hramului orașului.

 „Când vă vedem atât de mulți, suntem și mai inspirați să lucrăm mai departe. Noi vă mulțumim pentru curaj, susținere, pentru victoriile pe care le obținem împreună cu Dumneavoastră deja al zecelea an. Din anul 2015 domnul Ilan Șor a lansat aici sute de proiecte pentru oameni, pentru tineri, pentru vârstnici, pentru copii. Și a făcut acest lucru nu din rațiuni politice, ci pentru că vă iubește. Anume Dumneavoastră ați fost cei care ne-ați susținut când am intrat pentru prima dată în politică. Nu uităm acest lucru”, a spus Marina Tauber.

Președintele raionului Orhei, Vasile Adașan i-a felicitat pe locuitorii municipiului cu prilejul aniversării a 470 de ani a orașului și le-a urat orheienilor succes, pace, belșug și prosperitate, îndemnând-i, de asemenea, să aprecieze lucrurile frumoase care au loc în oraș!

Viceprimarul Orheiului, Cristina Cojocari, a venit, cu prilejul Zilei orașului, cu un mesaj plin de respect și recunoștință pentru orheieni, care i-au oferit încredere echipei lui Ilan Şor și au făcut posibilǎ transformarea totală a orașului în ultimii 10 ani. 

 “Vă mulțumesc pentru încrederea în noi, pentru cǎ ne-ați oferit posibilitatea de a face lucruri bune aici, astfel încât viața fiecăruia să se schimbe radical”, a spus Cojocari.

Fostul primar al municipiului Orhei, reprezentant al blocului “Victorie” Pavel Verejanu a menționat, în discursul de felicitare, cǎ echipa în frunte cu Ilan Şor este mândra de tot ceea ce a realizat în oraș, transformându-l într-o adevărată carte de vizitǎ a Moldovei: ,,Angajamentul de a moderniza orașul și de a-l transforma într-un adevărat colț de rai continuă să fie respectat zi de zi.”

Liderul partidului “Şansǎ”, fostul viceprimar al Orheiului Alexiei Lungu a venit să le transmită un mesaj de felicitare locuitorilor și oaspeților orașului, cu ocazia sărbătorii. În primul rând, el i-a mulțumit primarului de onoare, Ilan Şor, care a pus bazele schimbării calității vieții în Orhei, acesta devenind cel mai frumos oraș din țarǎ.

“Îi mulțumesc lui Ilan Şor, care ne-a adunat împreună, ne-a făcut să lucrăm cot la cot pentru binele locuitorilor, care nu a permis să fim dezbinați și să cădem pradǎ intimidărilor. Mergem înainte pentru a face lucruri frumoase. La Orhei muncește o echipǎ de profesioniști, oameni devotați misiunii nobile de a aduce bunăstare”, a spus Lungu.

Vicepreședintele raionului Mihail Paciu i-a felicitat pe locuitorii din Orhei, menționând că localitatea a devenit un loc unde multă lume ar vrea să trăiască.

“La mulți ani, dragi orheieni! Să fiți mândri de faptul că trăiți în acest oraș frumos, cu o istorie veche și cu tradiții care se păstrează. Este lăudabil faptul că autoritățile de aici fac tot posibilul ca dumneavoastră să aveți o viața frumoasă, condiții decente și un mediu prielnic și prietenos. Hramul este o sărbătoare minunată, mă bucur să văd atât de multă lume aici pentru a marca această zi specială”, a spus el.

Seara s-a alăturat felicitărilor deputatul parlamentului, fostul viceprimar al Orheiului, președintele grupului parlamentar „Victorie” Reghina Apostolova. Ea a evidențiat transformările orașului în ultimii ani, mulțumind echipei lui Ilan Șor pentru munca depusă.

„Acum zece ani, Ilan Șor și echipa lui au început transformarea orașului Orhei și acum voi sărbătoriți aniversarea a 470 de ani într-un oraș minunat, prosper, frumos, care este exemplu pentru toată țara. Orașul este mândria voastră. Păstrați ceea ce s-a făcut în ultimii 10 ani”, a declarat Reghina Apostolova.

Organizatorii evenimentului au avut grijă ca piața din centrul orașului să se transforme într-o lume a distracției și a tradițiilor: aici au fost dansuri ale colectivelor folclorice, cântece populare, clovni și animatori îmbrăcați colorat, care au adus zâmbete pe fețele celor mici prin jocuri interactive. Oaspeții și locuitorii au fost serviți cu gustări gratuite, ceea ce a fost înalt apreciat de toți.

Târgul deschis în piață a adunat meșteșugari din tot municipiul, oferind vizitatorilor o varietate de produse de artizanat, haine, produse pentru casă și delicii culinare. Dintre producătorii prezentați, trei au fost premiați pentru contribuția lor la dezvoltarea raionului.

Programul de seară a fost la fel de intens. Pentru cei prezenți au evoluat colective folclorice, renumiții interpreți Emira, Alexandru Lozanciuc, Doina Arsene și formațiile Lume și DoReDos, precum și invitații speciali - cântăreții Connect-R și Amirchik.

Hramul Orheiului a fost o sărbătoare sinceră și veselă care a lăsat amintiri calde în inimile tuturor celor prezenți. Seara s-a încheiat cu un spectaculos și memorabil foc de artificii.